Asa și … eu cu cine votez ?

De ani de zile am cochetat cu ideologiile partidului liberal PNL. Sunt convins ca o politica de dreapta este exact ceea ce are nevoie Romania. Realizarea unui cadru de legi care sa dea libertatea organizațiilor economice (companiilor și/sau micilor firme) de a se dezvolta, de a intra în o competiție nu fac decât sa ajute populația prin produse tot mai calitative și locuri de munca.

Problema unor partide de dreapta este ca înțeleg a face legi care sa ajute dezvoltarea companiilor care au o afiliere cu membrii a partidului și nicidecum un mediu egal pentru toți. Un astfel de exemplu am văzut în anii trecuți când un partid care se crede de dreapta a fost la putere dar .

Uite cum se incalca legea electorala la europarlamentare

Indemn la votDeși nu sunt foarte interesat de politica am convingerea ca trebuie sa merg sa îmi exprim votul sau sa îmi anulez buletinul de vot cu mana mea nu sa îl las nefolosit. Măcar atât pot face, mai ales ca alții au murit la revoluție ca sa îmi câștige mie și ție acest drept.

Chiar înainte de a ieși din casa am primit următorul SMS (vedeți în imagine).

Toată lumea știe la ce alianță se referă, toate lumea știe care ar fi cele 2 partide politice care ar putea sa inițieze astfel de practici.

Știri & Bloguri aplicatie pentru Android

In ultima vreme am neglijat acest blog pentru un proiect cred eu destul de interesant, aplicația pentru Android “Știri & Bloguri”, realizata sub numele nisidotro Studio.

Știri & Bloguri este atât un news reader (cititor de știri mai pe românește ?) cât și un RSS/Atom feed reader, și a fost gândit pentru avea acces atât online cât și offline la știrile de la marile redacții de presa românești sau feed-urile blogurilor care utilizatorul le urmărește.

Stiri & Bloguri (RSS Reader) pentru AndroidAplicația este încă în stadiul Beta (versiunea 0.3.0 la data când scriu acest articol) ceea ce înseamnă ca interfață este încă în lucru și o grămadă de opțiuni vor mai fi implementate, dar este stabila și se poate folosi zi de zi.

Dintre opțiunile implementate în acest moment:

Google Play da voie dezvoltatorilor romani sa vanda aplicatii Android

Dezvoltatorii Romani pot vinde aplicatii in Google Play

Google Play (magazinul oficial al Google pentru aplicații Android și nu numai) este pe piață de ani buni, Romanii pot achiziționa aplicații dar pana acum dacă erau și dezvoltatori erau obligați sa recurgă la tot felul de smecherii ca deschiderea de conturi în alte tari sau publicarea aplicațiilor prin firme specializate de astfel de intermedieri.